Nocturne

Arta actorului este arta călătorului transformat în călăuză pentru că a reușit să vadă iubirea acolo unde nu existau decât certitudini stupide referitoare la existență . Artist este cel care reușește să demonteze mecanismele puse în funcțiune prin mulțimi în societate pentru a stârni un pic de curiozitate sau de înțelegere , împingând mai departe frontiera cunoașterii noastre personale și redăruindu-ne abilitatea de a fi inteligenți. “Nocturne” prezentat la Teatrul Traverse este un spectacol despre stingerea puterii de a alege, despre renunțare, despre acceptare, despre gesturi minore care transformă radical dar în profunzime viața, fără ca nimeni să știe. Este un spectacol care nu negociază adevărul când abordează subiecte dificile, pornind de la acceptarea unei diferențe bizare: “Acum 15 ani am omorât-o pe sora mea.”Actorul frapează prin intensitatea privirii aruncate în public , în timp ce corpul său pare un instrument care și-a pierdut abilitatea de a exprima emoțiile extreme și care se forțează să nu piardă legătura cu terestrul.Performance-ul nu are o poveste, mai importantă decât povestea fiind aici prezentarea minuțioasă a faptelor dezbrăcate de convenții. Adevărul sună în prima clipă uimitor de gol și de ciudat, pentru că nu este mărturisirea unui erou. Senzația că această mărturisire are loc într-o singură seară și că publicul participă la momentul unic al povestirii unei drame induce o îngăduință ciudată, amestec de curiozitate și de răbdare. Autorul performance-ului accentuează aproape umil puterea vieții de a fascina, neeroică și chinuitoare. El vrea sa ne conducă spre nivelurile profunde de trăire și percepție a realității înainte de a vorbi despre accident. Autorul încearcă subtil să pregătească un antidot împotriva lipsei pregătirii de a fi cu adevărat sinceri cu noi înșine— nu mai putem nici atunci când ne dorim. Personajul creat la limita dintre posibil și imposibil spune o poveste bizară despre abandonarea imaginii de sine și accesarea unei priviri imobile, fugare, pentru care ideea sensului transcendent al vieții este o iluzie . Realitatea simplă și absurdă a unui accident distuge la 17 ani cadrul convențional al existenței și instituie o realitate nouă, de care ceilalți se pot distanța la început ca de ceva necunoscut . Însă monologul nu devine nici o clipă confesiune intimă. Nici o clipă nu e vorba de culpă. Doar de descoperirea lucrurilor și a faptelor în materialitatea lor imediată, părăsită de sens , asemenea lucruri absurde pe care le acceptăm, asemenea unui pian care devine obiect de cult pentru o familie întreagă, cazul povestitorului. ”Nocturne” este un monolog a cărui secretă putere vine din infiltrarea treptată în discurs a unor impresii care țin de universul intim, de murmurul mereu înăbușit de vocea rațiunii. Accidentul care a dus la moartea surorii sale este dincolo de limita înțelegerii,acolo unde nu poate să apară decât acceptarea extremă, factuală, înregistrarea reacțiilor lipsite de sens cu care noi oamenii răspundem unor fenomene care păreau la început imposibile. La spital, accidentat ,adolescentul simte regretul din vocea mamei sale atunci când îl scuză formal pentru accidentul de mașină. Acasă, convocat în biroul tatălui său, simte în gură țeava rece a unui pistol, gustul ei metalic . Peste ani nu reușește să aibă o relație cu o femeie ai cărei ochi seamănă cu marea caraibeană și descoperă că este impotent. Mama părăsește familia și ajunge într-un spital de boli nervoase. Autorul reușește să publice o carte despre tot ce i s-a întâmplat. Rezumatul acesta nu poate însă dezvălui intensitatea nuanțelor care construiesc acest bogat performing teatral. Amestecul de frustrare și neputință face ca personajul central să fie extrem de uman, transgresând limitele cunoscute ale teatralității spre o zona dificilă, dar nu bolnavă. Dovada fulgurantă a normalității este speranța din final, când autorul spune că orice mare, oricât de adancă și de liniștită, la un moment dat prinde viață din nou.