The Bird And The Bee : The Bee

Spectacolul “The Bird and The Bee:The Bee” pe textul lui Matt Hartley este o dramă despre însingurarea și dorința de confirmare a adolescenților într-o lume în care se rețelele sociale se pot extinde nelimitat cu ajutorul internetului. Evitând capcanele moralizatoare, autorul alege drept personaje principale două fete la vârsta crizelor și constituirii propriei identități ,15 ani : una își dorește să devină populară cu orice preț, iar cealaltă pare resemnată cu statutul de ciudată. Extrem de bine structurat, textul alternează permanent planurile : întâi casa parinților, apoi regăsirea liniștii într-un loc izolat și dezgustător ; întâi meditații provizorii referitoare la sensul evenimentelor , apoi frenetice discuții pe chat sau scene cu cele două fete. Tensiunea este extrem de bine gradată până la finalul apoteotic, soluția finală de eliberare, sinuciderea pentru a cuceri celebritatea și imortalitatea pe internet. Scriitura este modernă și surpinzătoare, clasicul punct culminant fiind în această piesă perfect suprapus pe deznodământ. Singurul ingredient clasic, moartea fratelui celei neadaptate într-un accident de mașină, determină o serie de monologuri despre neliniștea provocată de descoperirea existenței emoțiilor de dincolo de cuvinte. Sentimentul de inadaptare este alungat într-un colț al eului evitat în întâlnirile și conversațiile de pe internet . Dezvoltările paradoxale ale plotului țin exclusiv de structura psihologică a personajelor: dorința de popularitate determină o fată să creeze un website memorial pentru un necunoscut, doar din dorința de a obține recunoașterea celorlalți.Din monologurile inadaptatei Chloe răzbate neliniștea noii generații de adolescenți: tragedia este un mod de a valida emoțiile și de a-și demonstra că sunt (încă) vii. Websiteul creat de adolescenta răsfățată în memoria fratelui lui Chloe le evocă în fundal tuturor puștilor sentimentul irevocabilului , care îi face să se agațe de imaginea unui om pe care nu l-au cunoscut niciodată. Sute de adolescenți capătă o identitate datorită relației cu tragedia lui Chloe, iar simțul identității le dă un scop în viață. Declarațiile exagerate de prietenie ale necunoscuților de pe website sunt poate un mijloc de a umple un gol existent . Sau poate că ei execută ceea ce altădată s-ar fi numit un act ritualic de remușcare performat înaintea existenței vinei,ca pentru a se proteja de pătrunderea tragediei în propria lor viață. Autorul nu rezolvă dilemele, lasă toate aceste întrebări deschise. Dar tema majoră a piesei este eliberarea de acest gol. “The Bird and The Bee: The Bee” este un text despre mirajele pe care le creeaza internetul, miraje care perpetuate la scară mare, la nivel social, pot schimba natura atașamentelor emoționale și a motivațiilor. Spectacolul pune accentul pe însingurare. Pe o scenă aproape goală 4 actori recrează toate partiturile, într-o manieră modernă. Fără a mai ridica problema adecvării realiste dintre actori și rol, ei interpretează și rolurile părinților. Important este ce au de spus, important este mesajul pe care vor să îl transmită. Ritmul piesei se regăsește în montare, și este din ce în ce mai accelerat spre final.

The Shadow

Spectacolul „The Shadow” realizat de compania britanică Feast Theatre este un tur de forță imaginativ după o poveste de Hans Cristian Andersen, la sfârșitul căruia este pusă sub semnul întrebării dorința de a controla totul în viață și de a o face să pară „mai bună” . 3 fete ciudate, 3 clowni care stăpânesc arta giumbușlucurilor, atrag publicul într-o lume miraculoasă în care umbra se simte chinuită de lipsa de respect a posesorului ei, un poet, pentru natura ei ascunsă. Dorind idealitatea, poetul uită de existența lucrurilor pământești, scriind plictisit și fără chef poezii care nu interesează pe nimeni. Pe scenă abia încap un ecran de proiecție mobil, o masă și un scaun, și totuși ceea ce reușesc să realizeze cele 3 fete cu această minimă recuzită, cu ajutorul unor lumini minimale, este uimitor. Cele 3 actrițe interpretează pe rând povestitori și personaje, trecerea de la un statut la altul fiind simbolică dar marcată precis. Umbra , Poetul și Prințesa sunt trei personaje dintr-o poveste cu referiri directe la dileme ale vieții contemporane, care pretinde că valorizează idealurile , dar în același timp le neagă pentru că refuză adevărul – crimele, ororile, violența , stupiditatea, neputința. Acestea sunt umbra.Yukio Mishima vorbea undeva de fascinația momentului în care un parașutist se apropie de pământ : singura oară când trupul și umbra par a fi eliberate din legătura lor. Dar desparțirea durează cel mult o clipă.

Nocturne

Arta actorului este arta călătorului transformat în călăuză pentru că a reușit să vadă iubirea acolo unde nu existau decât certitudini stupide referitoare la existență . Artist este cel care reușește să demonteze mecanismele puse în funcțiune prin mulțimi în societate pentru a stârni un pic de curiozitate sau de înțelegere , împingând mai departe frontiera cunoașterii noastre personale și redăruindu-ne abilitatea de a fi inteligenți. “Nocturne” prezentat la Teatrul Traverse este un spectacol despre stingerea puterii de a alege, despre renunțare, despre acceptare, despre gesturi minore care transformă radical dar în profunzime viața, fără ca nimeni să știe. Este un spectacol care nu negociază adevărul când abordează subiecte dificile, pornind de la acceptarea unei diferențe bizare: “Acum 15 ani am omorât-o pe sora mea.”Actorul frapează prin intensitatea privirii aruncate în public , în timp ce corpul său pare un instrument care și-a pierdut abilitatea de a exprima emoțiile extreme și care se forțează să nu piardă legătura cu terestrul.Performance-ul nu are o poveste, mai importantă decât povestea fiind aici prezentarea minuțioasă a faptelor dezbrăcate de convenții. Adevărul sună în prima clipă uimitor de gol și de ciudat, pentru că nu este mărturisirea unui erou. Senzația că această mărturisire are loc într-o singură seară și că publicul participă la momentul unic al povestirii unei drame induce o îngăduință ciudată, amestec de curiozitate și de răbdare. Autorul performance-ului accentuează aproape umil puterea vieții de a fascina, neeroică și chinuitoare. El vrea sa ne conducă spre nivelurile profunde de trăire și percepție a realității înainte de a vorbi despre accident. Autorul încearcă subtil să pregătească un antidot împotriva lipsei pregătirii de a fi cu adevărat sinceri cu noi înșine— nu mai putem nici atunci când ne dorim. Personajul creat la limita dintre posibil și imposibil spune o poveste bizară despre abandonarea imaginii de sine și accesarea unei priviri imobile, fugare, pentru care ideea sensului transcendent al vieții este o iluzie . Realitatea simplă și absurdă a unui accident distuge la 17 ani cadrul convențional al existenței și instituie o realitate nouă, de care ceilalți se pot distanța la început ca de ceva necunoscut . Însă monologul nu devine nici o clipă confesiune intimă. Nici o clipă nu e vorba de culpă. Doar de descoperirea lucrurilor și a faptelor în materialitatea lor imediată, părăsită de sens , asemenea lucruri absurde pe care le acceptăm, asemenea unui pian care devine obiect de cult pentru o familie întreagă, cazul povestitorului. ”Nocturne” este un monolog a cărui secretă putere vine din infiltrarea treptată în discurs a unor impresii care țin de universul intim, de murmurul mereu înăbușit de vocea rațiunii. Accidentul care a dus la moartea surorii sale este dincolo de limita înțelegerii,acolo unde nu poate să apară decât acceptarea extremă, factuală, înregistrarea reacțiilor lipsite de sens cu care noi oamenii răspundem unor fenomene care păreau la început imposibile. La spital, accidentat ,adolescentul simte regretul din vocea mamei sale atunci când îl scuză formal pentru accidentul de mașină. Acasă, convocat în biroul tatălui său, simte în gură țeava rece a unui pistol, gustul ei metalic . Peste ani nu reușește să aibă o relație cu o femeie ai cărei ochi seamănă cu marea caraibeană și descoperă că este impotent. Mama părăsește familia și ajunge într-un spital de boli nervoase. Autorul reușește să publice o carte despre tot ce i s-a întâmplat. Rezumatul acesta nu poate însă dezvălui intensitatea nuanțelor care construiesc acest bogat performing teatral. Amestecul de frustrare și neputință face ca personajul central să fie extrem de uman, transgresând limitele cunoscute ale teatralității spre o zona dificilă, dar nu bolnavă. Dovada fulgurantă a normalității este speranța din final, când autorul spune că orice mare, oricât de adancă și de liniștită, la un moment dat prinde viață din nou.

FALL by Zinnie Harris

FALL
*****
Traverse Theatre,
Fall ,ultimul text al lui Zinnie Harris,este o poveste fantasmatica despre apusul civilizatiei, cand mizele politice dezintegreaza adevarurile umane si destinul uman este surclasat de necesitatea politica de a gestiona frica si furia maselor. Originalitatea distopiei propuse provine din problematizarea eficientei fenomenului politic ajunse la maxim rafinament, intr-o tara nenumita a carei instabilitate a dezradacinat oamenii de istorie, valori traditionale si chiar de idealuri.
Cateva personaje marcante –personalitati puternice sau persoane importante in stat – circumscriu situatia politica haotica in care e nevoie de o decizie pe care nimeni nu si-o asuma : soarta celor care au sustinut fostul regim. In asteptarea unei decizii care sa aleaga intre pedeapsa capitala si suspendarea executiilor , oamenii sunt consumati de frica si de neputinta, iar atmosfera devine intolerabila si de neinteles. O vaduva senzuala a unui luptator in fostul regim, un detinut politic care a luptat pentru fostul regim si care urmeaza sa fie executat, un prim ministru chinuit de ideea responsabilitatii , consilierul lui care il manipuleaza pe el si pe imatura lui sotie, o tanara venita de la Londra si care munceste voluntar intr-o asociatie pentru respectarea Drepturilor Omului, un barbat singur si batran care isi doreste o familie – o galerie de personaje care sunt doar fete diferite ale aceleiasi situatii intolerabile , in care nu mai exista diferente clare intre invingatori si invinsi. Reduse la tacere, condamnate la o stare de alarma perpetua, personajele traiesc crize personale alimentate de lipsa de speranta , iar locul in care traiesc pare a fi infernul pe pamant.
Cateva lumini care mai mult ascund decat arata creaza o intimidate stranie intre acesti oameni condamnati la o stare de confuzie si de autocenzura. Intimitatea aceasta poate capata dimensiuni supraumane sau subumane, insa niciodata nu intra in normalitate. Decorul este o imensa structura labirintica de panouri care prin cateva modificari reconfigureaza locul actiunii , un alt loc in aceeasi lume dominata la modul misterios si de neinteles de un rau inexplicabil. Decorul este reprezentat de o caseta segmentata in casete mai mici in care incap oameni, intr-o atmosfera concentrationara care aduce in prim plan contrastul intre lipsa progresului tehnologic si performantele instrumentelor politice.Panourile sunt mutate parca mai mult in ideea de a configura prin acoperire, o acoperire care insa nu e niciodata completa. In aceste casete personajele mai mult divagheaza decat vorbesc, secretele nu schimba cu nimic cursul actiunii, iar idolii se dovedesc a fi marionete care isi doresc sa aiba dreptate . Cel mai pregnant contrast scenografic este cel intre scenele in care apare primului ministru si cele in care apar indivizii obisnuiti, intre ele fiind contrastul intre atmosfera apasatoare si cea hollywoodiana. Prim ministrul este preocupat de contracte si comoditati, in timp ce pe ceilalti lipsa sigurantei ii face pe toti sa se simta inchisi, incercuiti , conjurati.
In prima parte a spectacolului luminile din spate dau fundalul pentru o actiune care e tragica fara a atribui unui personaj o problema singulara, crizele cele mai evidente fiind asimilate psihiatricului sau politicului. Formularea solutiei pentru criza politica pare posibila si accesibila, pana cand primul ministru este trezit din inertia acceptarii sugestiilor de intalnirea cu o fata simpla care il pune sa semneze o petitie pentru suspendarea executiilor. Umanitatea ei, malformata de discursuri idealiste, pare a accentua criza de principii a primului ministru, obsedat déjà de problema consecintelor deciziilor sale pentru milioane de oameni . Ratiunile de stat, deceptia si minciunile scapa controlul asupra unei multimi careia in lipsa valorilor i s-au trezit instinctele . Moartea isi impune imanenta in aceasta lume a pericolului amanat. Consilierul il ucide pe ministru. In final sotia ministrului, insarcinata desi nu-si doreste copil, merge desculta pe strazile orasului, insotita de barbatul singur care ii promite ca o sa aiba grija de ea. Deceptie si tradare.